Dacă te aprinzi des, vei zâmbi atunci cand devi mai intelept! Învață să fii mai bun!

0

Într-o zi, Buddha mergea prin oraș, iar un om foarte furios i-a tăiat calea și a început să-l jignească. ”N-ai niciun drept să-i înveți pe alții”,a strigat acesta. ”Ești prost ca toți ceilalți și ești și fals!”

Buddha nu s-a supărat când a auzit acestea și l-a întrebat ”Spune-mi, dacă ai oferi un cadou cuiva și acea persoană nu l-ar accepta, cui i-ar aparține acel cadou?”

Omul a fost surprins la auzul acestei întrebări și i-a răspuns ”Ar fi al meu, pentru că eu am cumpărat cadoul.”

Buddha a zâmbit și a spus ”Așa este și asta e valabil și pentru furia ta. Dacă ești nervos pe mine și eu nu primesc insultele tale, atunci furia se revarsă asupra ta. Atunci, tu ești singurul care e nefericit, nu eu. Tot ce faci se răsfrânge asupra ta.

Dacă vrei să încetezi prin a te răni singur, scapă de furie și de gândurile urâte și umple-ți sufletul cu iubire. Când îi urăști pe alții, tu ești singurul care devine nefericit, dar când îi iubești pe alții, toată lumea îți va răspunde cu iubire”.

Morala: Trebuie să îndepărtăm gândurile negre, furia și ura, chiar dacă e greu. Oricine ne rănește sau ne trădează nu trebuie să primească ura ta și nici insultele, ei sunt oricum nefericiți și își fac rău singuri.

Trebuie să fim mai buni și să ne controlăm mintea și sufletul pentru a trăi liniștiți.

Descoperă colecția de citate celebre pe care ți-am pregătit-o și lasă-te inspirat(ă) de învățătura pe care acești mai gânditori au pus-o în aceste cuvinte nemuritoare.

1. Ce se află în spatele nostru și în fața noastră contează mult mai puțin decât ceea ce se afla în noi înșine. – Ralph Waldo Emerson

2. Trăiește ca și cum ai muri mâine. Învață ca și cum ai trăi veșnic. – Mahatma Gandhi

3. Schimbări incredibile se întâmplă în viața ta atunci când te decizi să preiei controlul lucrurilor asupra cărora ai putere și renunți la a tânji pentru control asupra celor pentru care nu ai putere. – Steve Maraboli

4. Trebuie să știi când se încheie o etapă din viața ta. Dacă te încăpățânezi să rămâi mai mult decât e necesar, pierzi bucuria de a trăi și sensul vieții. – Paulo Coelho

5. Pe pământ omul e dator să trăiască numai viața. Moartea lui adevărată o va trăi în cer. Dacă încearcă să trăiască moartea pe pământ, păcătuiește și se mistuiește în deznădejde. Și atunci, nici nu trăiește cu adevărat, nici nu moare. E ca un fel de strigoi. – Mircea Eliade

6. Nu e frumos să te gândești la ziua de mâine că la o zi în care nu ai făcut încă nicio greșeala? – L. M. Montgomery

7. Viața e scurtă dar, nevrednic folosită, scurtimea ei ar fi încă prea lungă, chiar dacă așezându-ne călare pe acul de ceasornic am opri viața în loc după o oră. – William Shakespeare

8. Viața este un drum mare cu multe semne. – Bob Marley

9. Nu am dat greș, am descoperit doar 10.000 de modalități în care ceva nu funcționează. – Thomas A. Edison

10. Prefer să fiu o maimuță în ascensiune decât un înger care decade. – Terry Pratchett

11. Când va surprindeţi alunecând în aşteptare… ieşiţi repede din ea. Intraţi în momentul prezent. Fiţi, pur şi simplu, şi bucuraţi-vă de sentimentul vieţii. Când sunteţi prezent, nu este niciodată nevoie să aşteptaţi ceva – Eckhart Tolle

12. Învață cum să aprinzi o lumânare în cele mai întunecate momente din viața cuiva. Fii tu lumina care îi ajută pe ceilalți să vadă; este tot ceea ce oferă vieții cea mai adâncă semnificație. – Roy T. Bennett

13. Viața are granițe precise. Din cauza muncii și a vieții de zi cu zi atât de încărcate, acest adevăr e adesea uitat. – Dean R. Koontz
14. Necesitatea e mama invenţiei. – Platon

15. Viața este o aventură în iertare. – Norman Cousins

16. Ce faci pentru tine, dispare odată cu tine, ce faci pentru alţii, rămâne pentru eternitate. – Albert Einstein

17. Fiecare crede că trăiește pentru sine, dă când colo, omul trăiește pe pământ ca să facă viața îndeobște mai bună! Iar pentru binele omenirii face să trăiești o sută de ani, ba și mai mult. – Maxim Gorky

18. Niciodată nu știi ce înseamnă viața, până când nu mori. – Robert Browning

19. Oamenii trebuie iubiți și lucrurile folosite. Haosul lumii de astăzi este pentru că iubim lucrurile și folosim oamenii. – Dalai Lama

Loading...

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți în regulă, dar puteți renunța, dacă doriți. Accept Read More