Programul de Studii care Investește în tine al CEC Bank – Un succes real

Programul INVESTEȘTE ÎN TINE al CEC Bank a primit un număr semnificativ de solicitări, 500 doar în primele două săptămâni de la lansarea programului, în luna octombrie a anului trecut. Potențialii clienți au trimis solicitările prin intermediul unităților teritoriale ale CEC.

La sfârșitul anului trecut, peste 200 de solicitări de credit depuseseră documentația completă fiind în diverse stagii de analiză, un număr de zece credite fiind deja aprobate. Banca a început deja să semneze contractele de credit cu beneficiarii Programului.

Peste jumătate din numărul solicitanților a fost reprezentat de tineri cu o vârstă cuprinsă între 16 și 26 de ani neîmpliniți. Tinerii sunt înscriși atât în sistemul de învățământ, cât și la cursuri de specializare. Fondurile de garantare s-au implicat activ în acest program, printre care Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) Fondul Român de Contragarantare (FRC).

„Prin implicarea în Programul guvernamental INVESTEȘTE ÎN TINE dezvoltat de Ministerul Finanțelor Publice și Comisia Națională de Strategie și Prognoză, CEC Bank continuă politica de susținere a finanțărilor acordate persoanelor fizice, contribuind totodată la procesul de formare și pregătire profesională și de îmbunătățire a calității condițiilor de viata”, a declarat Mihaela Popa, Director general – Președinte interimar al Comitetului de Direcție al CEC Bank, într-un comunicat remis redacției.

Prezentarea programului Programul de studii INVESTEȘTE ÎN TINE al CEC oferă credit de studii pentru două categorii de beneficiari eligibili. Prima categorie este reprezentată de tineri cu vârsta între 16 și 26 de ani neîmpliniți la data solicitării creditului, cuprinși în sistemul de învățământ sau care efectuează cursuri de specializare autorizate de către Ministerul Educației Naționale sau Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

O a doua categorie este reprezentată de către persoane cu vârsta cuprinsă între 26 și 55 de ani, cuprinse în sistemul de învățământ sau care efectuează cursuri profesionale autorizate de către Ministerul Educației Naționale sau Ministerul Muncii și Justiției Sociale. În cazul în care beneficiarul nu este angajat, este nevoie de prezentarea unui co-debitor.

Sumele maxime acordate sunt de: maximum 40,000 lei pentru persoanele între 16 și 26 de ani împliniți, respectiv 35,000 lei pentru persoane cu vârste cuprinse între 26 ani împliniți și 55 de ani. Valorile pot fi suplimentate cu 20,000 lei în cazul în care beneficiarul se angajează sau este angajat pe perioada derulării programului.

Cheltuielile ce pot fi finanțate prin acest credit cu zero dobândă sunt: plata cărților, rechizitelor, cursurilor și revistelor de specialitate; plata creșelor, grădinițelor, școlilor particulare; cursuri de specializare/calificare; cursuri de pregătire profesională; taxe de studii aprofundate, master, doctorat, MBA etc; chirie și utilități; locuri de cazare în cămine studențești; parte din construcția sau achiziția de locuințe; modernizarea sau renovarea unei locuințe; costul medicamentelor, analizelor, serviciilor dentare și intervențiilor chirurgicale; cheltuieli de transport pentru deplasări la manifestări științifice și concursuri; abonamente sau bilete culturale la cinema, teatru, opera, bibliotecă, muzee; costul publicării cărților sau al studiilor de specialitate; articole sportive; taxa de participare la manifestări științifice și concursuri; achiziționarea de calculatoare, laptopuri, imprimante, softuri de specialitate.

Informații despre Creditul de studii „INVESTEȘTE ÎN TINE” pot fi furnizate prin intermediul celor peste 1.000 de unități teritoriale ale CEC Bank. 

 

Citește și

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți în regulă, dar puteți renunța, dacă doriți. Accept Read More